* celor care vor să devină subofiţeri operativi principali, la Detaşamentul Mobil al jandarmilor, li se cere, printre altele, să cunoască, la perfecţie, regulamentul de folosire a bastonului şi a tomfei
* în legislaţia cu pricina sunt făcute precizări exacte privitoare la locul şi modul în care trebuie aplicate loviturile * "În timpul aplicării loviturilor cu bastonul se recomandă să nu se facă mişcări ample, întrucât se da posibilitatea celui asupra căruia se foloseşte bastonul să sesizeze intervenţia şi să se apere", se arată în bibliografia pentru examen * concursul pentru ocuparea postului de la IJJ Neamţ este programat la sfârşitul acestei luni
Militarii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Neamţ care vor să candideze pentru singurul post liber de "subofiţer operativ principal" în cadrul Detaşamentului Mobil 1 Piatra-Neamţ - aşa numiţii "mascaţi" ai Jandarmeriei, au specificate, printre condiţiile de acceptare, cunoaşterea temeinică a "mecanismului de aplicare a loviturilor cu bastonul şi/ sau tomfa". Există chiar şi o bibliografie în acest domeniu, bibliografie în care sunt descrise, cu precizie, normele în care trebuie să se încadreze un jandarm, atunci când bate o persoană.
Comisii speciale la testare
Potrivit bibliografiei făcute publice de IJJ Neamţ, la concursul de la sfârşitul acestei luni, printre altele, este prevăzută şi intervievarea pe următoarele puncte: "Folosirea bastonului de cauciuc, cu energie electrostatică şi a tomfei pe timpul misiunilor, folosirea pulverizatoarelor cu substanţe iritant-lacrimogene de mână sau cu capacitate mărită pe timpul misiunilor şi folosirea cătuşelor pe timpul misiunilor". Aşadar, după cum am anunţat anterior, IJJ Neamţ scoate la concurs două locuri, pentru personalul intern, unul de subofiţer şi şofer la "mascaţi", iar altul de subofiţer la Financiar. "Pentru aceasta, conform Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor numărul 665/ 2008, privind unele activităţi de management resurse umane, au fost constituite două comisii care au sarcina de a identifica personalul care corespunde cel mai bine cerinţelor posturilor respective", este precizat în anunţul IJJ. Printre cerinţele obligatorii, candidaţii pentru primul post, cel de la Detaşamentul Mobil, trebuie să aibă permis de conducere şi să se înscrie la concurs, pe baza unui raport personal; urmând ca unica probă de selecţie să fie "interviul pe subiecte profesionale, pe baza tematicii de studiu anexată".
"Loviturile trebuie să fie rapide şi vor fi aplicate peste omoplaţi, antebraţe, şezut, membrele inferioare sau superioare"
Conţinutul prevederilor legislative în care jandarmii sunt învăţaţi cum să bată persoanele recalcitrante, care nu se liniştesc nici atunci când sunt luate cu vorba bună, vi-l redăm în continuare. Precizăm că informaţiile care urmează sunt cele pe care trebuie să şi le însuşească toţi cei care vor dori să candideze pe postul de subofiţer la Detaşamentul Mobil 1 al IJJ Neamţ: "Pentru reuşita intervenţiei şi obţinerea rezultatelor scontate, trebuie respectate următoarele reguli tactice în folosirea bastonului de cauciuc.
* Persoana este somată să înceteze acţiunea violentă şi să se supună măsurilor ordonate, folosind formula «Încetaţi, vom (voi) folosi forţa!»; loviturile fiind aplicate numai dacă persoana nu s-a conformat şi continuă acţiunea violentă.
* Loviturile trebuie să fie rapide, urmate de retragerea imediată, şi vor fi aplicate peste omoplaţi, antebraţe, şezut (dacă persoana este cu spatele), membrele inferioare sau superioare, pentru a para loviturile sau pentru a determina persoana să dea drumul unor obiecte folosite pentru atac. Pentru a avea efectul urmărit, loviturile trebuie aplicate prin surprindere.
* Forţa loviturilor aplicate trebuie să fie în concordanţă cu gradul de împotrivire a persoanei. (Altfel spus, dacă individul nu s-a liniştit, îi mai dăm un baston, dar în locuri în care nu rămân urme vizibile).
* Bastonul de cauciuc se foloseşte în limita necesităţii, aplicarea loviturilor încetând imediat ce agresorul a renunţat la violenţă şi s-a conformat dispoziţiilor.
* În timpul aplicării loviturilor cu bastonul se recomandă ca, pe cât posibil, să nu se facă mişcări ample, ori acesta să fie ridicat deasupra capului, întrucât prin această mişcare se da posibilitatea celui asupra căruia se foloseşte să sesizeze intervenţia şi să se apere prin pararea loviturii.
* Se va evita aplicarea loviturilor cu bastonul de cauciuc (tomfa) peste cap, urechi, gât, ochi, asupra altor părţi vitale ori sensibile ale corpului, deoarece i s-ar putea provoca persoanei vătămări corporale sau chiar moartea.
* Se interzice folosirea bastonului de cauciuc (tomfei) în sediu, cu excepţia cazului când au loc acţiuni violente sau în grup, care pun în pericol viaţa organelor legii sau a a altor persoane, ori există pericolul distrugerii de bunuri aparţinând acestei instituţii.
* În situaţia în care, în urma loviturilor aplicate cu bastonul de cauciuc, s-a produs vătămarea corporală a persoanei, acesta este obligat să-i acorde primul ajutor, eventual să transporte persoana la o instituţie medicală, pentru acordarea de îngrijiri, şi să raporteze ierarhic, de urgenţă, evenimentul".
Cu precizarea că, în ultimii ani, nu au fost cazuri în care jandarmii nemţeni să fie acuzaţi că au făcut exces de forţă, comentariile sunt de prisos...
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu